E-MediaOne

Archive for the ‘Muzica’ Category

E-MEDIA şi Fundaţia Nicu Alifantis îmbogăţesc zestrea VINILURILOR de pe piaţa româneasca cu un LP de ultima oră, care reproduce ultimul CD al lui Nicu Alifantis “CÂNTECE DE ŞEMINEU”, într-o formulă garantată tehnic, realizată în Germania. Dacă în ultimele două decenii muzica anilor 70,89, 90 era restituită de pe discurile de vinil pe un suport digital, iată ca acum renumitul interpret şi compozitor împreună cu producatorul E-Media (www.muzica de colecţie.ro) fac un parcurs invers. Noi am adoptat acest mod de stocare si de auditie pentru cunoscatorii rafinaţi şi împătimiţii acelei muzici care respiră « autentic » pe vinil.
Alifantis nu se aflǎ la prima experienţǎ. Pentru cei care prefera sa asculte un vinil, cu un coţinut nou-nout : LP-ul « CÂNTECE DE ŞEMINEU » conţine 18 piese muzicale însoţite de o sumedenie de noutǎţi privind linia melodicǎ, textura orchestratiilor, sound-ul, grupul vocal chiar si grafica rafinatǎ, booklet-ul elegant si voluminous care se afla intre coperţi. Singura constantǎ a noii creaţii alifantine, urmǎritǎ cu obstinaţie de-alungul carierei sale de compozitor, este alegerea textelor. Citite sau ascultate cu muzicǎ, ele aduc o avalanşǎ de aer curat, vital, în peisajul muzical actual. Versurile poartă semnăturile poeţilor : Tudor Arghezi, Nina Cassian, Miron Radu Paraschivescu, Adrian Pǎunescu, Emil Brumaru, Ana Blandiana, Ion Nicolescu, D.R.Popescu, Alexandru Tocilescu.
Discul este o premierǎ şi pentru E-MEDIA ( www.muzicadecolectie.ro). Apelând la un sound nou, Alifantis a alcatuit o echipǎ de muzicieni, care i-au garantat confecţionarea unui nou vestmânt sonor pentru noile compoziţii, bazat pe instrumente acustice. O notǎ aparte pentru grafica foarte rafinată, aplauze pentru eleganţa tiparului.
Prospătul LP-ul al Alifantului ne convoacă in jurul unui şemineu imaginar, lângă o masǎ rotundǎ a cavalerilor prieteniei, la care oficiaza cu numeroasele sale chitări « corifeul » Nicu Alifantis.
O audiţie rafinataă pentru cunoscători ! Cum ajungem la ea? Simplu, scuturând praful din vechile dulapuri si aducand la lumina zilei bătrânului pik-up al parinţilor noştri sau prin achizitionarea unui pick-up modern.

LP-ul “CÂNTECE DE ŞEMINEU” se poate achizitiona din magazinele de specialitate sau pe www.muzicadecolectie.ro.

In ultimul timp cântăreaţa româncă de muzică indiană Naarghita, a cărei viaţă este învăluită în mister în ultimii ani a suscitat un interes deosebit pentru câteva din televiziunile din România (PRO TV si ANTENA 1). Fenomenul Naarghita, muzica şi viaţa ei, a pus nenumărate întrebări rămase fără răspuns, cântăreaţa retrăgându-se din viaţa publică total, neputând fi contactată. Singurele mărturii ale talentului ei şi a felului minunat, de excepţie, în care a interpretat muzica indiană au putut fi aduse prin câteva secvenţe de pe DVD-ul NAARGHITA- Ediţie specială editat de TVRMEDIA, cuprinzând singurul recital de televiziune păstrat în Arhiva TVR. Dna Ioana Bogdan, autoarea acestui recital înregistrat cu Naarghita în anul 1973, a descoperit din întamplare în arhiva televiziunii naţionale acestă emisiune- document, care se credea pierdută. A transpus-o într-un DVD, conţinând 13 piese muzicale, cântece din filme indiene. Şi astfel publicul telespectator s-a putut întâlni sau reîntâlni cu acest personaj enigmatic considerat ani la rând un fenomen muzical. Alegerea acestui subiect precum şi audienţele înregistrate , atestă interesul deosebit faţa de acestă unică înregistrare- document. În anii 1960, Naarghita era considerată cu adevărat un adevarat “fenomen muzical”, bucurându-se de un mare succes în ţară şi străinănate. După ce a văzut filmul „Vagabondul” tânăra cântăreaţă româncă, a început să cânte şi să danseze aşa cum văzuse în filmele indiene, cu o mare usurinţă şi naturaleţe. A devenit pasionată de muzica şi dansul indian, le-a studiat, a învăţat limba hindi, şi-a luat pseudonimul Naarghita(numele cântăreţei s-ar putea traduce cântecul regilor) şi a ajuns o adevărată “ambasadoare a cântecului indian” în lume. I-a fost recunoscute talentul chiar de dna Indira Gandhi, premierul Indiei în aceea vreme. Naarghita a fost invitată oficial în India, pentru a se perfecţiona. Acolo s-a întâlnit cu mari personalităţi ale vieţii culturale indiene, între care şi cu celebrul cineast al anilor ’60, Raj Kapoor. Naarghita devine în scurt timp o vedetă internaţională, cucereşte publicul din Asia, America, Europa şi tările arabe. Deşi au trecut mulţi ani, putem înţelege mai bine acest fenomen numit Naarghita, azi, când superproducţiile muzicale indiene de la Bollywood se bucură de un mare succes, atunci când sunt programate de televiziuni. Farmecul filmelor care au inspirat-o pe Naarghita constă şi în frumuseţea şi nobleţea versurilor cântecelor clasice, precum şi a muzicii tradiţionale atât de speciale. Toate aceste lucruri au fost cu măiestrie tălmăcite de Naarghita şi de vocea ei deosebită. Din păcate , zborul ei a fost frânt de Elena Ceauşescu şi în anii ’70 Naarghita nu a mai ieşit peste hotare. S-a considerat că dacă are voce poate cânta „muzică populară românească”. Ambitusul vocal al Naarghite era croit de natură pe specificul muzicii indiene. Cântăreaţa care şi-a iubit ţara cu ardoare a suferit ostracizarea care a fost urmată la scurt timp de pierderea celor mai dragi fiinţe. Fiind obligată să cânte în condiţii improprii, dezamăgită, fără drepturi băneşti , fără pensie, s-a retras într-o lume a ei, în care răzbate doar muzica lui Beethoven.

Geta Chira

Nu poţi vorbi despre Ileana Sărăroiu, ascultându-i doar discurile şi înregistrările din radio şi televiziune. Trebuie neapărat s-o fi văzut-o cântând live. O flacără mistuitoare! Dǎruire totalǎ, o forţǎ emoţională uluitoare, ca şi când ar fi fost ultimul cântec…Har de la Dumnezeu, tehnică vocalǎ de excepţie, inteligenţă nativă sclipitoare, un uluitor simţ histrionic, o perfectă empatie cu publicul. Pentru Ileana, cântecul era “calea de-a ajunge la sufletul publicului” aflat fie în sala de concert, fie în săliţa vreunui cămin cultural sătesc, fie în preajma estradei dintr-un restaurant de lux, fie în bătătura vreunui nuntaş, fie în studioul de înregistrări sau în platoul de filmare al televiziunii. Ca şi Marin Preda, Ileana credea cǎ “dacǎ, secole la rând, ţǎranului român i-a fost îngrǎdit accesul la cultură, atunci şi-a creat el o cultură spiritualǎ proprie. Milioanele de oameni ai satului au trecut prin seisemele istoriei punând-i pecetea trǎirilor sale la ceas de bucurie şi la ani de suferinţǎ”.
“Cântecul ţăranului român – spunea ea – strǎbate drum lung, fără note, fără profesori. Se plămădeşte în vatra sufletului, trece apoi prin mintea lui, unde durerea, bucuria se ţes în iţele versului cu flori la cheutoare, apoi ajunge în goarna gâtului unde se mlădiază în tril de ciocârlie şi trece din nou prin suflet unde se desăvârşeşte cu boarea simţirii frumoase pornind cǎtre oameni …sǎ le fie însoţitor de viaţǎ”.
Ca şi strǎbunii ei, provenea din satul Valea Voievozilor, judeţul Dâmboviţa. Deşi o pǎrǎsise din perioada liceealǎ intrând în vânzoleala urbană, lumea satului cu văi şi dealuri înflorate, cu dorurile înmănunchiate în sezătorile iernilor geroase, i-a rămas icoană vie în sufletulul frǎmântat de amintiri. Făcea o distincţie netă între folclor şi ceea ce numea ea “cântecul popular”. Despre primul zicea cǎ este o creaţie primarǎ, autenticǎ, uneori prea “regionalǎ”, cu acces foarte limitat la…”consumul public”, subiect de studiu pentru savanţi precum marele etno-muzicolog Constantin Brǎiloiu. Despre cântecul popular, cântat de un interpret cu orchestră, avea teoria ei. Cântecul dintâi era valabil la faţa locului, acolo în brazda câmpului, cel de-al doilea era valabil la ţarǎ dar şi la oras, în condiţiile în care satul se urbaniza galopant. Prin anii ’60 -’70, “folclorul” era invadat de tot felul de neaveniţi dornici de îmbogǎţire, dar şi de politruci care încercau sǎ transpunǎ în cântec “realitaţile politico-sociale” ale vieţii satului românesc cooperativizat. În programele de radio şi de televiziune, în sǎlile de spectacol, se purtau discuţii despre autentic, purism şi kitch în creaţia populară. Discutam adesea cu ea despre toate acestea. Odată, vorbind despre costumul popular, eu susţineam rolul Televiziunii de gardian în conservarea autenticitǎţii costumului popular, dar ea a venit cu o opinie, care m-a surprins. A strâmbat uşor din nas, cum că nu ar fi chiar aşa. Conştientiza cǎ recrearea scenograficǎ a satului este falsǎ, cǎ niciun ţǎran nu mai trǎia ca în secolele trecute şi că ar fi absurdă şi nedorită o reconstituire a satului tradiţional. “Acesta trebuie evocat cu bun simţ şi măsură.În consecinţă, nici costumul nu mai e acelaşi” – spunea ea. Dacǎ te sui pe scenǎ şi cânţi cu orchestra, trebuie găsit ceva care sǎ-i dea ţăranului sentimentul că spectacolul tǎu este o “pauzǎ sărbătorească” în munca lui tot mai mecanizată, si nu să-i creezi sentimentul că merge la praşilă”. Deaceea, Ileana purta costume foarte frumoase, autentice, putin “ajustate”. Rar îşi punea marama, numai când cânta cântece sau balade foarte vechi. Avea un profund respect si admiraţie până la evlavie faţă de înaintaşi. Despre Maria Tǎnase, Ioana Radu şi Rodica Bujor (idolii ei) spunea că au fost genii deschizatoare de destin pentru muzica popularǎ. “Ele au cules cântece de la sursă, le-au prelucrat şi le-au adus la oraş în cercuri intelectuale şi le-au transformat apoi, prin intermediul Radioului şi turneelor, într-un bun naţional. Noi avem altă misie – zicea ea. Mai întâi trebuie să continuăm eforturile lor, aducând la public comorile inedite ale folclorului muzical sătesc, dovezi ale geniului creator al strămoşilor noştri. Ca şi Ioana Radu, socotea că interpretul are datoria de a “cizela”cântecul cules. Nouă ne e mai uşor azi să le popularizăm- zicea ea, pentru că dispunem de formule mult mai rapide de promovare la scară naţională, prin televiziune, radio, discuri, casete.” Ileana a cântat cântece populare, romanţe, cântece de petrecere dar şi muzică uşoară. Era îndragostită de muzica spaniolă şi italiană. Era o femeie inteligentă activă, foarte informată. Citea ziare culturale, reviste, cărţi. Nu scapa nici un mare spectacol al vremii. Confraţii, mai ales colegele de breaslă o socoteau un fel de staroste şi îi ziceau cu, glumă tandră, “ţăţică”, asa cum se zice la la ţară, sorei ceile mari.
A străbătut lumea în lung şi-n lat, trăgând după ea o boală ascunsă şi periculoasă. Târziu, după plecarea ei către Câmpiile Elizee, am aflat că Ileana ştia de aceasta, o identificase în America în cabinetul unei apreciate doctoriţe de origină română. In ultimul turneu din State şi Canada, cele două se văzuseră şi stabiliseră iminenţa operaţiei salvatoare şi preţul ei. In dolari, fireşte.Pentru a nu rămâne datoare, Ileana a amânat intervenţia şi s-a întors în ţară cu gândul de a strânge banii necesari şi a se reîntoarce, ceva mai târziu. Soarta a avut însă alte socoteli cu destinul ei.
Ceasul cel rău a lovit-o pe o scenă de lângă Călăraşi, în timp ce cânta. Anevrismul neglijat şi vitalitatea ei debordantă s-au dovedit fatale (îndoliind mirii şi nuntaşii care doriseră ca Ileana să le farmece cea mai frumoasă zi din viaţă). Era o superbă seară de primăvară din luna mai a anului 1979.
Dispariţia ei neverosimilă, rapidă şi în plină glorie a dat naştere multor legende, toate la fel de aiuritoare. Au rămas în Arhiva TVR înregistrările audio şi video, pe care vi le oferim dumneavoastră, în numele Ilenii.

Ioana Bogdan

PHOENIX – „Vremuri” / „Totuşi sunt ca voi” (1969)

Grupaj din emisiunea „Realitatea ilustrată” (18 mai 1969) cu piesele care deschid cele două EP-uri ale formaţiei timişorene, pe atunci beat. Muzica aparţine solistului Florin „Moni” Bordeianu şi chitaristului Nicolae Covaci, textele lui Victor Şuvagău. Înregistrările audio au fost practic produse de radiofonistul Cornel Chiriac. Ceilalţi actanţi din imagini: Bela Kamocsa–bas, Gunther Reininger–orgă, Pilu Ştefanovici–tobe. De filmări s-a făcut răspunzător teleastul Titus Munteanu, timişorean şi el, la rândul său fost muzician de jazz (flautist, absolvent de Conservator).

SINCRON – „Hăulita de la Gorj” (1966, live la TVR 10 ani!)

Una dintre cele mai celebre prelucrări din folclor ale grupului beat bucureştean condus de solistul şi organistul Cornel Fugaru. Alături de el: Alexandru Arion, Dan Voinescu şi Constantin Cobârzan–chitare, Antonio Cobârzan–bas şi Ilie Mihalache–tobe. Prelucrările etno au constituit noutatea cu care trupa a reuşit să treacă de interzicere (după ce cântase în limba engleză, într-o transmisiune TV în direct de la Sala Radio), depăşind în popularitate cele mai fanteziste… previziuni. Cu al doilea disc single al trupei a venit de altfel un nou început!

SFINX – „Bună dimineaţa” (1968, repetiţii şi interviu cu Emil Hosu)
Filmare cu grupul bucureştean (din prima sa perioadă, beat) într-o componenţă inedită: Octav Zemlicka (compozitorul principal) şi Adrian Ivaniţchi (viitorul folkist)–chitare şi voci, Corneliu „Bibi” Ionescu–bas, Idu Barbu–orgă, Petre Iordache–trompetă şi Sergiu Zagardan–tobe. Locul repetiţiei: Casa de cultură „1 Mai” de pe strada Mihai Eminescu, unde echipa TVR în frunte cu reporterul Emil Hosu i-a surprins pe muzicieni. La cererea realizatorilor, melodia a fost scrisă pe loc de compozitor.

SIDERAL – „Uvertură” (1967) / „De-aseară latră” (1969)

Două filmări complexe cu una dintre formaţiile de chitare electrice celebre în Bucureşti şi nu numai. Componenţă: Mugur Winkler–chitară solo, Mircea Drăgan–claviaturi, Vlad Gabrielescu–chitară armonie şi voce, Liviu Tudan–bas şi voce (compozitor principal) şi Ştefan Mihăescu–tobe, ultimii doi muzicieni dipăruţi, din păcate, în urmă cu câţiva ani. Prima piesă aparţine Revelionului 1968, a doua ţinând de emisiunea „Bună seara, fete! Bună seara, băieţi” (în acest caz organistul numindu-se Andrei Ignat). Trupa nu a apucat să editeze vreun disc, singurele mărturii fiind filmările TVR şi cele pentru filmul artistic „Ultima noapte a copilăriei”.

MONDIAL – „Atât de fragedă” (1969)

Celebra trupă pop-rock studenţească a cunoscut gloria la Club 303, apoi la Casa de Cultură a Studenţilor „Grigore Preoteasa”. Alături de lider, basistul Filip Merca, în momentul filmării figurau solistul Gabriel Drăgan, Mişu Cernea–tobe, Gabriel Litvin–chitară solo, Dragoş Vasiliu–chitară armonie şi Mircea Drăgan-claviaturi. Melodia a fost compusă de solist, pe celebrele versurile eminesciene. Înregistrarea a fost propusă de Mircea Drăgan în varianta acestei orchestraţii extinse (la care s-a adăugat grupul vocal al lui Voicu Enăchescu) şi efectuată într-un studio din Radio noaptea, pe opt piste, cu Florin Bogardo la pupitrul de mixaj. Piesă de pe debutul discografic din 1969, un EP de patru piese editat de Electrecord. Filmarea se datorează emisiunii „Electronii în lumina reflectoarelor”, exportată la un moment dat în Franţa.

ROŞU ŞI NEGRU – „Soare şi vânt” (1971)

Grupul a fost fondat la Bucureşti de claviaturistul Silviu „Nancy” Brandes, apoi mutat la Iaşi. La primul festival naţional de muzică pop „Club A”, din 1969, fuseseră cooptaţi bateristul Ovidiu Lipan „Ţăndărică” şi Liviu Tudan, cel care a dat o nouă direcţie trupei, în sensul abordării unor compoziţii proprii. La al doilea festival, în 1971, deşi fără Tudan, trupa a dominat prin premiile individuale. Lucrarea prezentată atunci (acesta fiind un scurt extras) se apropia şi mai mult de filonul rockului progresiv. Pe lângă cei doi instrumentişti deja pomeniţi, mai apar Niki Dorobanţu–chitară, Florin Marcovici-bas şi voce, Dumitru Grigoraş-flaut şi alţii. Facultativ: Se pare că formaţia a susţinut la Iaşi un prim concert de rock simfonic, beneficiind de un sprijin important din partea lui Sabin Păutza.

PROGRESIV TM – „Crede-mă” (1972)

A doua trupă de pe Bega ajunsă celebră la nivel naţional înregistra pentru Revelionul TVR în componenţa: Ladislau „Loţi” Herdina–chitară, Harry Coradini (pe numele adevărat Harald Kolbl)-voce, Helmut „Hely” Moszbrucker-tobe, Ştefan „Stefi” Pentek-claviaturi, Zoltan „Zoli” Kovacs-chitară bas (compoziţia sa, pe versurile Aureliei Olărescu). Piesa de faţă a fost editată pe culegerea „Formaţii de muzică pop”, primul volum (unde la pian figurează Mihai Farcaş, în plus cu Gheorghe Torz la flaut) dar şi pe varianta de casetă audio a LP-ului „Dreptul de a visa”, în 1975.

ROMANTICII – „Crăiasa din poveşti” (1973)

Grupul a avut o primă perioadă de existenţă… studenţească, însă această filmare este prima atestare a celei de-a doua formule, care a şi rămas celebră în epocă, condusă de claviaturistul Mircea Drăgan până în anii ’80. Piesa compusă de chitaristul şi solistul Doru Tufiş pe versuri eminesciene a fost filmată pentru programul de Revelion 1972 şi avea să devină unul dintre hiturile anului 1973! Ceilalţi instrumentişti prezenţi în imagini sunt bateristul Dorel Vintilă Zaharia, basistul Marcel Năvală şi flautistul Nicolae Păun.

PHOENIX – „Andrii Popa” (1974)

Unul dintre marile hituri ale timişorenilor (perioada etno), piesa are o istorie aparte, după cum a povestit-o compozitorul Mircea Baniciu: „S-a născut cumva întâmplător. Ne-am dus să înregistrăm discul «Mugur de fluier», care a ieşit prea scurt. Nicu şi-a amintit de o piesă auzită la mine, pe versurile lui Vasile Alecsandri, am orchestrat-o pe loc şi s-a dovedit a fi hitul albumului. Dacă-mi spunea cineva atunci că se va cânta şi peste 30-40 de ani, nu l-aş fi crezut.”
Iniţial, în Arhiva Multimedia TVR am descoperit câteva negative de filmări, în care i-am recunoscut pe membrii formaţiei. Am identificat piesa „citind” versurile pe buzele voinicilor, iar clipul au fost montat în 2000 în premieră, întrucât după filmările din decorul unui film istoric existent la Buftea, grupul a fost interzis la TVR, iar clipul nu a mai fost difuzat.

SFINX – „Din nou acasă” (1978)

Filmarea a fost descoperită în septembrie 2006, în contextul TVR 50. Emisiunea „Antena vă aparţine” era dirijată de poetul Adrian Păunescu şi conţinea secvenţe filmate la uzinele „23 august”. Piesa a fost editată pe al doilea EP al trupei editat de Electrecord, în jur de 1980, fiind înregistrată pentru disc de Dan Andrei Aldea-chitară, voce (autorul muzicii, pe versuri de Şt. O. Iosif), Nicolae Enache-sintetizator, Corneliu Ionescu-bas, Mihai Cernea-baterie.
„Am compus-o, am orchestrat-o, am cântat-o, am imprimat-o de-a lungul timpului în mai multe versiuni (dacă-mi amintesc mai bine, a existat şi o înregistrare în «duo» – Adrian Enescu şi cu mine – unde Adrian a cântat synthesizerele şi eu la chitară, bas şi tobe). Piesele de pe EP au fost compuse cu mult, mult înainte.” (Dan Aldea)

METROPOL – „Égig érhetne az ének” (Sunetul în zbor, 1978)
Piesa titulară a primului disc LP din 1978 al grupului orădean este una dintre melodiile de căpătâi ale trupei – pilon hard rock în România. Despre înregistrarea albumului povesteşte liderul Viranyi Attila (bas, compozitorul piesei):
„Păstrez şi azi textele scrise de Juliu Matza (un cadou de Crăciun pentru mine)… Iar «albumul alb» a fost înregistrat doar într-o zi dintre cele trei iniţial alocate (ceea ce în mod normal îţi ajungea pentru un single), dar ne-am ambiţionat şi de la ora 9 dimineaţa şi până noaptea am reuşit să tragem materialul întreg. În 2008 nu am împlinit doar 40 de ani de la înfiinţare, ci şi – iată – 30 de la acel disc! Clipul face parte dintr-o serie de cinci, pentru un întreg film despre cei zece ani trecuţi de la înfiinţarea noastră, operat cu un singur aparat de filmat Ariflex.”

METROPOL – „Atunci e bine” (1979)
Fragment dintr-un concert la Sfântu Gheorghe, filmat ca şi mai sus pentru Redacţia emisiunilor în limba maghiară, în formulă de trio: Viranyi Attila–bas, Orban Andras–chitară şi regretatul Raduly Bela–tobe şi voce. Piesa a fost editată în cuprinsul uneui medley live, pe al doilea album „Vouă” (1979). Imaginile provin din primul turneu după plecarea lui Trifan Laszlo, un document descoperit în premieră pentru emisiunea Remix. Compozitorul Orban Andras, precizează: „În rock şi hard rock venise o nouă modă: cu 3-4 acorduri, nu cu 10 schimbări de ritm, cum se practicase înainte. Ţin minte cum ieşea lumea de la Polivalenta din Bucureşti fredonând «Atunci e bine», o piesă cât se poate de simplă şi de directă. Facultativ: Ăsta a fost secretul nostru muzical. În plus, în show foloseam tot soiul de artificii, fum, lumini, stroboscop la tobe – cred că primul din ţară a fost construit de Viranyi, văzusem la PHOENIX.”

SEMNAL M – „Mai avem multe de făcut” (1981, Sala Palatului)

Filmarea provine din gala celui de-al patrulea Festival „Club A” din 1981, de la Sala Palatului. În întregime piesa a fost editată (tot varianta live) pe culegerea cu acelaşi nume, primul disc românesc înregistrat integral în concert!
Ştefan Boldijar (bas şi voce), lider şi cofondator al trupei alături de regretatul Iuliu Merca (chitară şi voce, compozitorul şi textierul melodiei): „Trupa suna foarte rock în acea perioadă, după ce îi cooptaserăm pe Ghiţă Ciolac la clape (venit prin toamna lui 1980, după un stagiu îndelungat în America) de fapt la Hammond (ştiu specialiştii de ce) şi pe Francisc Solomon la tobe, un baterist de mare forţă. Genul ăsta se priza în toată lumea, de ce să nu fi făcut şi o astfel de piesă de concert, cu solouri pentru fiecare instrument? Iuliu Merca cântase aşa ceva şi cu CROMATIC. Melodia a apărut pe al doilea nostru album, datat 1980, «Cântece transilvane». La festival am luat Premiul de compoziţie.”

COMPACT – „Protest” (1981)

Singura melodie a grupului clujean (predecembristă) din arhivă, existentă în două variante. Aceasta este şi cea mai spectaculoasă, descoperită de redactorul Ionel Stoica într-un depozit până atunci necunoscut. Filmarea face parte dintr-un reportaj amplu în Staţiunea Tineretului Costineşti, locul unde formaţia a cunoscut consacrarea. Piesa al cărei autor este chitaristul Constantin Cămărăşan a apărut pe discul de debut, split-LP-ul „Formaţii rock” (vol 6) editat în acelaşi an, fiind înregistrată alături de aceiaşi instrumentişti care apar în imagini: Paul Csucsi-chitară, voce, Teo Peter-bass, Aurel „Leluţ” Vasilescu-tobe.

POST SCRIPTUM – „Dacă într-o zi” (1982)

Grupul timişorean de jazz–rock a avut în paralel şi un repertoriu pop-rock, dovadă un întreg LP editat de Electrecord în 1981. Filmarea face parte dintr-un recital descoperit întâmplător de operatorul Cristian Muller, cu un an înainte de regretabila sa dispariţie. Filmările s-au realizat în 1982, când trupa începea să se „dizolve”, liderul–claviaturist Doru Apreotesei (principal compozitor) cântând deja cu SFINX, iar bateristul Mişi Farcaş repetând cu un combo de jazz pentru participarea la un festival în străinătate. Ceilalţi membri: Tiberiu Ladner–voce, Toni Kuhn–chitară, regretaţii Mircea Marcovici–bas, voce şi Emil Zoltan–saxofon.

ROSU ŞI NEGRU – „Hai acasă” (1984)

Compoziţia marelui şi regretatului muzician Liviu Tudan (bas, voce) pe versurile realizatorului TV Ovidiu Dumitru face parte din prima serie de şlagăre pop-rock declanşate de celebrul „Alfabetul”, în 1979. Pe discul single cu acelaşi nume apare şi piesa de faţă, înregistrată cu chitariştii Adrian Ordean, Gabi Nacu şi bateristul Dorel Vintilă Zaharia. Abia atunci, popularitatea supergrupului bucureştean (câştigată în epoca anterioară, dominată de muzica progresivă) a putut fi verificată în concerte şi turnee. Formaţia şi-a continuat marşul triumfal până după 1989, ultimul concert (la festivalul „Rock ’93”) neputând să o relanseze, în ciuda unui adevărat summit de instrumentişti pe scenă.

HOLOGRAF – „Cu fiecare clipă” (1987, Costineşti)

Filmarea a fost descoperită în 2009 într-un „Album duminical”, fiind realizată la Costineşti, lângă hotelul Forum în care grupul a cântat veri la rând, în anii ’80, câştigând adevărata consacrare în rândul tinerilor. Componenţa (albumului al doilea, cel galben, lansat în acelaşi an) îi alătură pe veteranii Antonio Furtună-claviaturi şi Tino Petroşel-baterie foştilor IRIS: Dan Bittman-voce, Ion „Nuţu” Olteanu-chitară şi regretatul Marty Popescu-bas. Compoziţia este semnată de fostul chitarist-solist Mihai Pocorschi şi a apărut, cu un alt text, şi pe primul LP HOLOGRAF, cu primul titlu „Lumea” (versurile prezente aparţinându-i solistului), una dintre cele mai valoroase piese ale primei perioade.

IRIS – „Tu, doar tu” (1990)

Piesă apărută pe discul IRIS IV, în 1990 – text Ioan Dumitrescu şi Cristian Minculescu. De asemenea, piesa a mai apărut pe primul CD IRIS „The best of…” editat de Electrecord. Această filmare a constituit practic primul clip IRIS postdecembrist, exceptând filmările din studiouri, următorul fiind cel ilustrând „Noaptea”. Clipul a fost găzduit în primul rând de emisiunea „TeleTop”, în mai multe rânduri, staţionând pe primele locuri ale clasamentului.

DAN ANDREI ALDEA – „Om bun” (1974, Sala Palatului)

Înregistrare live dintr-un spectacol sub egida „Poezia muzicii tinere”, realizat de Adrian Păunescu. Melodia a apărut pe primul disc LP al formaţiei SFINX, din 1975: „Lume albă”. Despre acest adevărat imn al folkului românesc, cantautorul a declarat: „Melodia a fost compusă ca să avem ceva material de cântat, fără tobe. Cu ea deschideam concertul şi era o piesă «de serviciu» despre noi înşine (ultimele versuri erau cam aşa: «…Aibi milă de nişte bieţi menestreli, / dă adăpost pentru o noapte / sărmanilor Doru, Dan şi Cornel.» – adică Doru (Donciu), Dan (umilul dvs.) şi Cornel(iu Ionescu). Când, după ani, s-a pus problema să o imprimăm pe disc, am modificat textul; nici nu mai era componenţa aceea, şi în plus am vrut să-i dăm o tentă «generică».”

MIHAI MUNTEANU – „Mioriţa” (1969)

Mihai Munteanu zis „Michone” este unul dintre primii folkişti români! Împreună cu un grup organiza în podul casei, ad-hoc, un adevărat cenaclu neoficial, un „cerc literar” – poezie şi muzică, pictură şi arhitectură etc. Dorin Liviu Zaharia era animatorul principal, amândoi fiind la fel de „vinovaţi” de primele „extracţii” folk din folclor. În 1970 Michone a plecat la Paris, ca arhitect. Filmarea ţine de emisiunea / rubrica „Propuneri pentru paradis” prezentată de Sânziana Pop, care apare de altfel în cadru, alături de folkist: „Vă asigur că a fost o improvizaţie totală. Este adevărat că am şi cântat, dar m-a interesat mai mult poezia şi autenticitatea informaţiei. Nu am văzut niciodată ce a fost înregistrat şi nici nu m-a interesat.”
DORU STĂNCULESCU & SORIN MINGHIAT – „Şambala” (1974)

În emisiunea „Revista literar artistică TV”apar două melodii filmate live în platou, de duet, singura sa apariţie – până acum – în arhiva predecembristă a Televiziunii. Doru Stănculescu precizează: „Melodia (cu tot cu text) e scrisă de mine sub influenţa lui Mircea Eliade – «Secretul doctorului Honigberger». Filmarea acelei piese a fost hotărâtă de comun acord cu Adrian Păunescu. Noi ne-am dorit altfel ca de pe urma acelor filmări să rezulte o bandă care să plece spre Occident, în cadrul schimburilor culturale cu Statele Unite, care să ajungă în particular şi la Mircea Eliade.
Nu ştiu dacă ni s-a îndeplinit planul, cert e că am făcut valuri cu «pachetul» nostru, care ar fi conţinut «misticisme» din cultura României anilor ’70! Apoi a plecat şi Mihaela Mihai, soră-mea, şi mie mi s-a interzis accesul la televiziune.” Melodia a apărut în urmă cu câţiva ani pe a doua culegere „Cenaclul Flacăra”, la editura Intercont Music, sub egida „Jurnalului Naţional”, după ce aceeaşi firmă îii editase cantautorului un prim best of de melodii reînregistrate (între care şi aceasta) „De-alaltăieri… şi până ieri” (I), în 1998.

MIRCEA FLORIAN – „Pădure liniştitoare” (1975, emisiunea “Album duminical”)

Melodie filmată în curtea interioară a Televiziunii Române, noaptea. În ceea ce-l priveşte pe folkist, în ciuda popularităţii şi a originalităţii sale, aceasta a fost mult timp singura sa filmare existentă în Arhiva Multimedia TVR.
Melodia este compusă de Mircea Florian (inclusiv textul, aşa cum se întâmplă în marea majoritate a pieselor sale) prin 1971, fiind editată de Electrecord pe single-ul „Pădure de voie bună” (1975). Florian Pittiş: „Am avut folkişti care au rămas puri la întâlnirea cu folkul acestei zone, căruia Horia Stoicanu îi spunea chirilic… Mircea Florian e unul dintre ei, care venea exact dintr-o zonă foarte curată, de-acolo de unde se zice că se agaţă harta-n cui, de la Satu Mare. Şi şi-a păstrat această puritate pe toată existenţa lui de artist, deşi a trecut spre muzica de avangardă, electro, o combinaţie ciudată cum ciudat e Mircea Florian din plin.”

VALI STERIAN – „Antirăzboinica” (1974)

Descoperită într-o emisiune „Manifest pentru sănătatea pământului”, piesa a denumit şi primul LP din cariera regretatului cantautor, apărut în 1978, înregistrat cu Nicolae Enache la sintetizator şi claviaturi şi Dan Andrei Aldea la chitară electrică.
Lucia Sterian: „Ţin minte că lui Vali i-a plăcut poezia lui Adrian Păunescu imediat ce a văzut-o, a citit-o de mai multe ori şi a compus muzica… Şi a numit discul tot aşa – avea o copertă neagră, în partea de jos propunerea de grafică viza un individ cu o umbrelă în mână, deasupra căruia era o bombă. Din păcate, cenzura a interzis apariţia acelei bombe pe disc, drept care desenul a fost înnegrit acolo.”
„Nu pentru că nu ne mai recunoaştem în acest ocean folk, unii dintre noi evadăm dintre «voci şi chitare». Este un drum logic, pe care l-au făcut totdeauna cei mai buni, pentru care Folk înseamnă Mesaj dar şi Muzică, în primul rând, prin tot ceea ce ea a cucerit pentru umanitate. Voi cânta astăzi lucrări mai vechi şi mai noi, încercând să fiu un alt Valeriu Sterian tocmai pentru a rămâne Valeriu Sterian.” (pliant concert)

MIRCEA VINTILĂ – „Pământul deocamdată” (1975)

Înregistare live dintr-un Cenaclu „Flacăra” la Sala Sporturilor din Cluj, care-l emoţionează şi azi pe cantautor. a apărut pe primul disc single (datat 1974) al folkistului, care mai conţinea „Mielul”.
„Melodia este compusă în maşina lui Adrian Păunescu, cu care ne deplasam spre un cenaclu, la Râmnicu Vâlcea. Plecând de la o linie melodică pe care i-am fredonat-o, poetul a compus poemul, secretara acestuia – doamna Vârvici – scriind direct versurile. Se întâmpla pe dealul Negru, plecând de la celebrul stabiliment cu mici şi seminţe, iar până în oraş piesa a fost gata. Mai mult, am cântat-o în concertul din acea seară.”

MARCELA SAFTIUC – „Balada lunii mai” (1976)

Filmarea descoperită recent face parte dintr-o emisiune „Viaţa Satului”, în care folkista apare cu un scurt interviu şi două melodii, o raritate. este o prelucrare după un colind. Nici prima, nici ultima cu acele extracţii din folclor, folkista s-a manifestat în această întreprindere cu mare grijă şi autocenzură:
„Scopul meu n-a fost niciodată acela de a cânta muzică populară, aşa cum era ea, nu eram reprezentanta acestei muzici; dar era un punct de pornire pentru a merge mai departe şi, având rădăcini, ceea ce aceia dinaintea noastră au făcut. În acelaşi timp, am compus muzică şi texte fără nici o legătură cu folclorul, dar uneori îmi place să mă cufund în acea atmosferă de folclor, cu atât mai mult acum, în străinătate.” Stabilită în Franţa, folkista a reînregistrat piesa în 2008, pentru primul său album discografic „Călător”.

ANDA CALUGAREANU – „Noi nu” (1976)

Una dintre melodiile folk etalon ale perioadei, compoziţia regretatei Anda Călugăreanu (pe versurile lui Nicolae Labiş) a fost reluată şi după decembrie 1989 de diverşi folkişti. Celebră pentru trioul „inventat” de Alexandru Bocăneţ pentru emisiunile de divertisment în alb şi negru, cantautoarea a făcut o pasiune aproape subită pentru genul aşa-zis uşor, urcând rapid în clasamentele folk din anii ’70, nu în cele din urmă pe scenele din ce în ce mai mari ale Cenaclului „Flacăra”. Piesa a fost editată pe singurul disc single al folkistei, înregistrată cu Dan Aldea la chitară (cel care i-a şi desluşit instrumentul, împreună cu Sorin Chifiriuc).

ADRIANA AUSCH – „Învaţă” (1975)

Filmarea a fost montată de echipa emisiunii Remix folosind negative descoperite de pe urma glorioasei emisiuni din 1974-1975 „Tinerii şi muzica lor”. Sunetul ne-a fost oferit de Cornelia Andreescu, director Electrecord, dintr-o culegere folk editată în anii ’70. Melodia a fost reînregistrată pentru un întreg album discografic în primii ani ’90, în Germania – „Calul albastru” – încă needitat oficial în România.
„…«Învaţă», din punctul meu de vedere, are cea mai interesantă poveste. Când tata era în vizită la Bucureşti, la un minister, directorul general de acolo i-a dat o foaie de hârtie cu traducerea unei poezii din lirica norvegiană, făcută de fiica sa. Tata mi-a adus-o şi m-a întrebat direct: «Uite ce poezie extraordinară, de ce nu faci muzică pe ea?» Eram în prima mea perioadă de locuit în Germania şi acolo am compus cântecul, care mi-a venit imediat şi direct.”

FLACĂRA FOLK ‘73 – „Din bătrâni” (1973)

Gil Ioniţă şi Ion Moraru au format trupa folk la Iaşi cu oboistul Cezar Laurenţiu Ionescu. În 1973 au debutat la Festivalul „Primăvara baladelor”, câştigând Premiul special al juriului şi în consecinţă înregistrarea unui prim disc EP (cu patru piese), primul al unei trupe folk româneşti. Prezentaţi de Aurel Gherghel lui Adrian Păunescu, se pare că au fost „botezaţi” de secretarul Cenaclului, George Stanca. Filmarea prezentă (de altfel cea mai cunoscută piesă a grupului, compusă de regretatul Gil Ioniţă, muzică şi versuri) aparţine unui set de trei melodii cântate în emisiunea „Club T”.

VICTOR SOCACIU – „Roata” (1978)

„Melodia a pornit de la poemul lui Adrian Păunescu, care l-a descoperit, aşa cum spun şi versurile, pe Toader Popa din Ortoaia. Poetul a auzit povestea acestui ţăran care îşi înjghebase o roată de moară undeva pe un pârâu de munte, cu un dinam, producându-şi singur curent electric, să poată asculta radioul. A fost foarte impresionat, ceea ce s-a întâmplat şi cu mine, când am citit versurile. Atât de mult m-a marcat, încât primul meu disc, din 1981, aşa s-a şi numit.
Am mai avut o filmare cu aceeaşi melodie, atunci când am înregistrat cu corul de copii «Primavera», tot acolo, în munţi. E acel vers cu «trece pe la el prin curte…», la care o fetiţă a venit la mine să mă roage: «Socaciu, mi-arăţi şi mie în curte pe unde trece planeta?»…”

MIRCEA BANICIU – „Eşarfă în dar” (1982)

Melodia a apărut editată pe primul LP solistic al cantautorului (care ar fi trebuit să se numească „Tristeţi provinciale”) în 1981, reeditat de autor pe CD în 2008. Versurile sunt scrise de Victor Cârcu, unul dintre textierii PHOENIX.
„Când am rămas singur am plecat la mare, un sezon bun când m-a contactat Tudor Vornicu de la Televiziune. Am lucrat mult cu Aurora Andronache aici. Ne-a dat un spaţiu bun, de maximă audienţă, ceea ce m-a catapultat în turnee, am câştigat bani, am fost solicitat de trupe cărora să le cânt în deschidere: MONDIAL, SFINX, ROŞU ŞI NEGRU, PROGRESIV TM… Cu POST SCRIPTUM am şi înregistrat două albume. Primul e lucrat cu Doru Apreotesei – unul dintre cei mai străluciţi clăpari ai noştri, cu care eram vecin. Am avut tihnă să lucrez albumul acasă, iar apoi vânzările discului au fost formidabile. Au mai fost şi altele, dar nici unul ca discul acela!”

ZOIA ALECU – „Ouă de rouă” (1977)

„Este o piesă compusă cu gândul la Maria Tănase. Eram în parc şi mă uitam cum se împreunau crengile, pe înserate. Era vremea aceea când începe să cadă bruma şi mă imaginam vorbind cu Maria; apoi am compus melodia cu imaginea acelor stropi de rouă de pe frunze întipărită pe retină.”
Cea mai reprezentativă melodie a celebrei folkiste din anii ’70 – ’80 a (re)apărut târziu în arhiva TVR: cânta în studioul TVR, în alternanţă cu Mihaela Bustuchină, live! „Înregistrarea nu e varianta definitivă, care poate fi ascultată acum pe CD-ul «Vino aici». O altă variantă de lucru (din Radio) a apărut şi pe o culegere folk, iar după 1990 pe o altă compilaţie. Ăsta a fost şlagărul meu şi nu cred că a existat concert în care să nu mi se ceară piesa, chiar şi în anii din urmă!”

NICU ALIFANTIS & SORIN MINGHIAT – „Lumea e cum suntem noi” (1980)

Melodia (pe versurile lui Adrian Păunescu) a fost înregistrată în Studioul muzical al TVR (cu Dan Jelescu). În 2008, Intercont Music a editat un best of „Vynil Collection” care conţine şi melodia în cauză. Filmarea a fost efectuată pentru o emisiune „Album duminical”, însă a mai existat o altă versiune filmată înainte, în acelaşi an, aceea fiind realizată cu Orchestra simfonică a doctorilor din Brăila, pentru o ediţie a emisiunii „Antena vă aparţine” pusă în scenă la Brăila.

PRO MUSICA – „Glossa” (1974)

Filmare pentru ciclul de emisiuni „Tinerii şi muzica lor”. Piesa este reprezentativă pentru debutul grupului timişorean şi al liderului său Ilie Stepan deopotrivă. Grupul timişorean cânta la debutul din 15 ianuarie ’73 folk, ilustrând muzical lirica eminesciană (melodia a şi rămas mult timp în repertoriul ulteriorului grup rock). La ora primei difuzări după 1989, compozitorul declara: „E foarte greu să scrii muzică pe versurile unui geniu, ale unei interfeţe între noi, românii, şi Dumnezeu. Au fost până în prezent vreo şapte melodii de care nu mi-e ruşine. Piese la care am căutat mult, pentru că e un proces îndelungat să te apropii, dinspre muzică, de universul eminescian.”
În filmare, alături de Ilie Stepan (chitară), mai apar: Perin Boian (chitară), Eugen Iosif (voce, blockflute), Adrian Daminescu (violoncel), Erlend Krauser (vioară), Dietrich Krauser (violoncel) şi alţii.

Doru Ionescu

Acest DVD, Timpul Chitarelor, este primul dintr-o serie pe care autorii o propun în încercarea de a rescrie istoria muzicii generic intitulate tinere (sintagmă sub care era indicat să ascunzi, în anii regimului comunist, genurile pop-rock, folk, chiar jazz), pe cât posibil cu „exponate” reprezentative. O muzică apărută în sincronism cu evoluţia ei din lumea liberă, deşi Andrei Oişteanu se mira că aşa a fost să fie (ca în cazul poetului Paul Celan, care scria în germană – „limba asasinilor părinţilor mei”), ca istoria ei să rămână în înregistrările video cu acele melodii pe care le-au permis cenzorii săi! Prin urmare muzicienii importanţi, singuri sau în grupuri, sunt prezenţi într-o selecţie plină de… subiectivism! Întrucât mulţi dintre ei nu au filmat, probabil, ceea ce şi-au dorit mai mult, iar pe de altă parte Arhiva Multimedia TVR nedeţinând fişată ca atare marea masă a emisiunilor muzicale.
Autorii selecţiei roagă înţelegere şi pentru calitatea imaginii, nemaivorbind de aceea a sunetului. Considerăm că orice comparaţie este forţată, de asemenea, în cazul diferenţei condiţiilor de înregistrare (live respectiv studio cu priză directă ori playback). Însă orice observaţie este binevenită pentru asumarea următoarelor volume (al doilea este în plină selecţie), care vor conţine deopotrivă muzicieni în premieră sau deja apăruţi aici, cu alte înregistrări care se pot considera esenţiale, în contextul în care muzica tânără s-a născut şi s-a dezvoltat la apogeu în condiţiile regimului comunist.
Pe scurt, fiecare filmare este însoţită de câteva minime repere (uneori doar orale), care pot fi întregite de cei interesaţi urmărind cartea „Timpul chitarelor electrice. Jurnal de călătorie în arhiva TVR” (autor Doru Ionescu), editată de Humanitas Educaţional în 2006, în curs de reeditare cu multe adăugiri în 2009. Iar continuarea acestui DVD nu va fi posibilă, din motivele binecunoscute, înainte de epuizarea stocului produs. Orice postare ilegală pe internet dăunează întreprinderii de identificare şi recondiţionare de aproape 20 de ani a unei echipe TVR numeroase, care omagiază prin această primă apariţie deopotrivă arta muzicienilor şi a numeroşilor anonimi care au încercat, la vremea lor, să înregistreze pentru posteritate clipe de inefabil. O alternativă la istoria oficializată de manuale ori tratate.
Doru Ionescu

“This is it” este acum disponibil pe www.muzicadecolectie.ro, dar si alte albume semnate Michael Jackson.

Filmul “Michael Jackson’s This Is It” ce ruleaza in aceasta perioada pe marile ecrane din Romania se bucura de un real succes atat in tara noastra cat si peste hotare. Filmul a intrat pe primul loc in box-office-ul american la doar o saptamana de la lansare, devenind filmul-concert cu cele mai mari incasari din toate timpurile. Soundtrack-ul documentarului a debutat pe pozitia fruntasa a topului Billboard 200.

Albumul „This is it” contine 2 CD-uri si un material de 36 pagini cu imagini in exclusivitate de la ultima repetitie a starului.

Primul disc contine versiunile originale ale celor mai cunoscute hit-uri ale lui Michael, cum ar fi “Billie Jean,” “Smooth Criminal,” “Human Nature” si “Thriller”, in aceeasi ordine ca in film. La finalul discului sunt doua variante ale piesei „This is it” cea originala si varianta orchestrala. „This is it” este piesa de final a filmului, backing-vocals-urile fiind asigurate de fratii Jackson.

Cel de-al doilea disc ofera fanilor posibilitatea de a asculta unele versiuni demo foarte vechi ale melodiilor: “She’s Out Of My Life,” “Wanna Be Startin’,” “Somethin’” si “Beat It”, dar si un poem al lui Michael Jackson, recent descoperit, intitulat “Planet Earth” ( Planeta Pamant).

Acest album va fi disponibil in curand pe site-ul www.muzicadecolectie.ro .
Cristina Enescu