Archive for februarie, 2010

COCOŞATUL – “LE BOSSU” ( 1997)

Cocosatul „Ştiţi ce înseamnă prietenia?… Să fii frate şi soră, două suflete ce se ating fără să se confunde, două degete ale aceleiaşi mâini” – Victor Hugo.
COCOŞATUL ( Le bossu) – Filmul de capǎ şi spadǎ, pe care vi-l oferim acum pe suport DVD, a fost realizat în anul 1997 si a avut o excelenta primire din partea publicului. Este vorba de un remake dupǎ legendara versiune din 1960 a ecranizǎrii romanului omonim, scris de Paul Feval, scriitor celebru în epocǎ pentru romanele sale cu subiect istoric, aventuri, capǎ şi spadǎ (Misterele Londrei, Lupul alb, Manuşa de otel, Cavalerii tezaurului, etc.). La „prima ediţie”, filmul a devenit celebru, încǎ de la lansare, pentru romantismul povestirii lui Feval, pentru bravura cavalerismului francez, pentru tensinea aventurilor, pentru infruntarea dintre bine şi rǎu, pentru sentimetele de devotament şi loialitate, pentru sentimentele de iubire curata ale eroilor, dar mai ales pentru performanţele actorilor care figurau pe generic. In distribţie: mari vedete ale timpului: celebrul Jean Marais spadasin de performanţǎ, în rolul Cavalerului Lagardere, marele comic Bourvile (Passpoil), Sabine Sesselmann ( Aurore), Paulette Dubost ( Dame Marthe), Hubert Noel (Philippe de Nevers)…
„COCOSATUL”- Editia din 1997 este consideratǎ mai sofisticatǎ decât antecedentǎ, fiind încununtǎ cu premii prestigioase
• Scenariul după opera lui Paul Feval: Philippe de Broca, Jean Cosmos, Jérôme Tonnerre • In distribuţie: Daniel Auteuil ( Lagardere), Marie Gillain (Aurore), Philippe Noiret. Fabrice Luchini, Vincent Perez,Yann Collette, Jean-François Stévenin, Didier Pain, Charlie Nelson, Claire Nebout, Philippe Noiret. • Co-producţie: Franţa-Italia-Germania • Producători: Alicéleo, TF1 Films Production, D.A. Films Prima, Cecchi Gori Group, Tiger Cin-ca, Gemini Filmproduktion • Producător: Patrick Godeau • Dialoguri: Jean Cosmos • Muzica: Philippe Sarde • Imaginea: Jean-François Robin Decoruri: Bernard Vézat • Costume: Christian Gasc • Montaj: Henri Lanoë • Sunet: Henri Morelle • Regia: Philippe de Broca Durata totală: 127 min • DVD/PAL • Color • Regiunea: 2 • Format 16:9 • Sunet: 5.1 • Subtitrat în limba română • Disc protejat la copiere
Editat în format DVD: E-MEDIA sub licenţă TF1, 2009
PREMII
- Premiile BAFTA, 1999, Nominalizat pentru cel mai bun film străin: Patrick Godeau, Philippe de Broca Cabourg Romantic Film Festival, 1989, Premiul pentru Cel mai bun actor-Vincent Perez
- Premiile César, 1998:
• Premiul César pentru cele mai bune costume- Christian Gasc
• Nominalizari :- Cel mai bun actor- Daniel Auteuil
– Cea mai bună actriţă- Marie Gillain
– Cea mai bună imagine- Jean-François Robin
– Cel mai bun montaj – Henri Lanoë
– Cel mai bun film – Philippe de Broca
– Cea mai bună muzică de film – Philippe Sarde
– Cele mai bune decoruri – Bernard Vézat
– Cel ami bun actor in rol secundar – Vincent Perez
SINOPSIS Henri de Legardere, un cavaler francez chipeş, om de onoare impecabilǎ, încearcǎ sǎ ajute un nobil care este atacat mişeleşte de prinţul Gonzague. Din pǎcate, nu reuşeşte sǎ îl salveze pe ducele de Nevers, dar îi promite acestuia, în momemtul morţii, sǎ aibǎ grijǎ de fiica sa, micuta Aurore.Fidel promisiunii facute, cavalerul o creşte cu dragoste pǎrintescǎ pe copilǎ. Deghizat într-un cocoşat sǎrman şi neajutorat, porneşte pe urmele lui Gonzague. Bravul cavaler va avea nevoie de 16 ani pentru a-si rǎzbuna prietenul, fǎcând ca morala sǎ triumfe. In acest timp, Aurore, fetiţa orfanǎ aflatǎ în grija sa, se transformǎ într-o tânǎra femeie frumoasǎ, blânda, încântǎtoare. Ea devine moştenitoarea nobilului sǎu pǎrinte, ducele de Nevers. Printul Gonzague o urmareste cu aceiasi ura cu care i-a ucis tatǎl cu ani în urmǎ şi plǎnuieşte sǎ-i fure averea moştenitǎ legal. Dar Henri de Lagardere este din nou gata de luptǎ, fǎcând tot ce-i stǎ în puteri pentru a-şi proteja pupila, pentru a-i asigura rangul nobiliar şi averea. Salvând onoarea stǎpânului, descoperǎ iubirea cea mai purǎ şi mai devotatǎ.
X X X
Adeseori filmul „COCOSATUL” inspirat din romanul lui Paul Feval a fost confundat, cu filmul „COCOSATUL” sau „COCOŞATUL de la NOTRE DAME, film ”inspirat din nuvela romanticǎ a lui Victor Hugo, care a avut parte de mai multe ecranizǎri.
În 1957, Publicul din toatǎ lumea lua cu asalt sǎlile de cinematograf pentru a vedea COCOŞATUL ( Le bossu) o super- productie franco-americano-italianǎ în regia celebrului Jean Delannoy. Filmul, campion al „box-office-ului cinematografic din anii ’50, avea ca protagonisti: pe frumoasa actrita Gina Lolobrigida în rolul Esmeraldei şi pe Anhtony Quinn în rolul blândului şi nefericitului Quasimodo. O impresie profunda a lasat atunci filmul in ceea ce priveste intrepretarea nuanţatǎ a lui Quinn, bǎrbatul cuceritor – chircit monstruos în pielea şi destinul clopotarului handicapat al Catedralei pariziene Notre Dame. In nuvelaromantica a lui Hugo, avem de-aface cu alta poveste, tot romanticǎ, alte personaje, alte idei, ceva mai profunde. Drama se petrecea pe fundalul secolului XV si in timpul domniei Regelui Ludovic al XI-lea, care supusese tara bisericii si Inchizitiei. „O carte genialǎ …Quasimodo este personificarea poporului francez al tristului Ev mediu, deprimat şi dispreţuit, surd şi diform, dar care se trezeşte din aceasta conditie şi se impotriveşte împilǎrii si nedreptǎţilor” – spunea Dostoevski despre nuvela lui Hugo. In jurul celebrei catedrale pariziene Notre Dame se desfasoara povestea de dragoste si sacrificiu a unei fiinte nedreptǎite de soarta, clopotarul cocosat Quasimodo. Acesta incearca sǎ-şi împartǎ iubirea şi recunostinţa faţǎ de tatǎl sǎu adoptiv, Claude Frollo şi pasiunea sa pentru o tânǎrǎ gitanǎ, dansatoare în piaţa din faţa Catedralei, frumoasa Esmeralda.
In 1982 – „Cocoşatul de la Notre Dame”( The Hunchback of Notre Dame) dupa V.Hugo. Cu: Anthony Hopkins ( Quasimodo), Lesley-Anne Down (Esmeralda), Derek Jacobi
(Dom Claude Frollo), Robert Powell (Phoebus) Regizor: Michael Tuchner. Thr Hunchbach of Notre Dame” spune povestea lui Quasimodo, clopotarul cocoşat al Catedralei Notre Dame din Paris. Bietul om se indragosteşte patimaş şi fǎrǎ speranţǎ de o frumoasa tigancǎ dansatoa, pe nume Esmeralda, care incanta trecatorii prin piata aşezǎmântului sfânt, cu dansul sau inspirit şi pasional. Pe lângǎ frumusetea iesita din comun, fata dovedeşte a avea un suflet de o mare bunǎtate dar şi un puternic simt al dreptǎţii şi independenţei. Frumuseţea şi graţia ei, ieşite din comun, cucereşte multe inimi. Printre admiratori, se afla Arhidiaconul Catedralei, tutorele lui Quasimodo-clopotarul şi un poet sǎrac al strǎzii. Dar inima îndrǎgostitǎ a Esmeraldei bate numai pentru Phoebus, un soldat foarte chipeş. Respingând avansurile amorezatilor cu funcţii înalte, fata stârneşte ura, invidia si razbunarea lor. Astfel, dansul ei este considerat indecent de autoritǎţi, Inchizitiei manipulata,o acuzǎ de asasinat ş vrǎjitorie. Atunci când Esmeralda este arestatǎ ca ereticǎ, Quasimodo este unicul prieten care face eforturi disperate de a o salva. O ascunde în incinta Catedralei şi bareazǎ orice acces sub arcadele gotice, sub pretextul sanctitǎţii catedralei, spaţiu în orice agresiune este interzisǎ de stravechi cutume religioase.Tema centralǎ a cǎrţii şi filmului, deopotrivǎ, se sprijinǎ pe contrastul dintre urâţenia fizicǎ şi cea sufletescǎ, spiritualǎ.
1996 -“COCOŞATUL DE LA NOTRE DAME” Povestea nefericitului cocoşat de pe lângǎ Catedrala Notre Dame a sedus si echipa de cineaşti de la celebra Compania Disney. In 1996, se difuza filmul de desene animate,inspirat din nuvela cu acelasi nume, a lui Victor Hugo ( buget 70 mil.dolari). Productia a fost nominalizatǎ la Globurile de aur si Oscar, fiind realizatǎ de generatia renasterii brand-ului Disney, ca toate filmele lucrate in anii ’90 la aceste studiouri. Regizorii şi unii actori au fost aceiasi care au produs şi filmul “Frumoasa şi Bestia”, poate tocmai de aceea mulţi vorbesc de o puternicǎ asemǎnare. Excelentǎ şi de neuitat a fost consideratǎ muzica compozitorilor Alan Menken şi Stephen Scwart. In 1997 – Nemuritoarea capodoperǎ a lui Hugo recidiveazǎ, revine pe ecran, bucurându-se de o mare audienţǎ. Afisele anunţau cu mare tam-tam proiecţia filmului americano-maghiar (regia Petre Medak) „Cocoşatul de la Notre Dame” ( the Hunchback).Rolurile principale erau interpretate de mari actori en vogue: Mandy Patikin, Salma Hayek si Richard Harris.

Ioana Bogdan

Diabolicele

DiaboliceleFilmul francez DIABOLICELE ( “LES DIABOLIQUES”)
acum pe DVD
Unul dintre cele mai bune thrillere făcute vreodată
E-MEDIA a editat pentru piaţa audio-vizuală, un nou film din suita de pelicule franţuzesti, de colecţie, sub licenţă TF1- DIABOLICELE ( “LES DIABOLIQUES”). Scenariul (H.G. Clouzot şi Jérôme Geronimi) bazat pe o incitantă şi surprinzătoare intrigă, are pe generic mari vedete internaţionale: Simone Signoret, Vera Clouzot, Paul Meurisse. DIABOLICELE reprezintă pentru cinematografia franceză o pagină remarcabilă: este cotat ca fiind unul din primele thrillere din istoria cinematografiei. Regizorul Henri-Georges Clouzot al cărui nume este asociat cu cel al lui Hitchcock, a construit un impecabil film de suspans. Un bărbat domină şi terorizează două femei foarte frumoase: una-i e nevastă şi cealaltă amantă. Una e timidă şi bolnăvicioasă, cealaltă e sexy şi sigură pe sine. Ura celor 2 femei le face să se unească împotriva celui care le tiranizează, pentru a scăpa de el, dar deznodămâtul este ceea ce se poate numi „al unei poveşti cu final neaşteptat”: o poveste de groază, crudă, plină de mister ce ne ţine cu sufletul la gură. Din arsenalul bine cunoscut, folosit în thrillere, regizorul Henri-Georges Clouzot nu foloseşte sângele, armele, crimele multiple, detaliile şocante, ororile care te fac să întorci privirea( aşa cum se obişnuieşte azi). Emoţia, tensiunea, suspansul devin copleşitoare de la o scenă la alta, numai prin felul în care sunt folosite mijloacele cinematografice, prin ceea ce se sugerează, din priviri, detalii, lumini şi umbre.
Recunoscându-i-se meritele, filmul DIABOLICELE, un thriller clasic, a fost distins cu numeroase premii:
• Premiul Special Edgar pentru cel mai bun film străin la Edgar Allan Poe Awards, SUA, 1956
• Cel mai bun film străin la NYFCC Award (New York Film Critics Circle Awards), SUA, 1955
• Cel mai bun regizor în cadrul Premiilor Louis Delluc, Franţa,1954
Povestea DIABOLICELOR, este atât de bine scrisă şi regizată încât a inspirat alţi doi regizori, care au ales-o pentru a realiza doua remak-uri cu acelaşi titlu, în SUA. Unul în anul 1974, şi altul în anul 1996, la care coscenarist este chiar Henri-Georges Clouzot, si care îi are în distribuţie pe: Sharon Stone, Isabelle Adjani, Chazz Palminteri.
Nu v-am povestit mai mult despre intriga filmului, pentru că el se termină cu o rugăminte şi un îndemn din partea realizatorilor, pe care o respect: „Nu fiţi diabolici! Nu le povestiţi prietenilor acest film! ”. Dar vă invit cu multă caldură: revedeti sau vedeţi acest film de excepţie.
Geta Chira

De ce comedia OAIA CU 5 PICIOARE pe DVD?

Pentru că E-MEDIA doreşte să vă ofere filme frantuzeşti de colecţie, sub licenţă TF1. Astfel vă prilejuieşte reîntâlnirea, dacă aţi văzut filmul, sau întalnirea, dacă nu l-aţi văzut, cu unul din cei mai mari actori de comedie ai tuturor timpurilor – Fernandel.
Cinematografia franceză este prezentă cu această comedie devenită antologică – OAIA CU 5 PICIOARE, în toate topurile dedicate filmelor de referinţă. Care e subiectul? Eduard, tatăl unei serii de cvintupleţi, care îl face celebru prin performanţă în oraşelul său natal, se hotărăşte să-şi adune toate cele 5 progenituri, având destine diferite şi fiind împrăstiaţi în toată lumea, la sărbătoarea urbei. Până aici parcă nimic spectaculos. Numai că regizorul Henri Verneuil a avut o idee genială bazându-se pe un scenariu plin de situaţii comice: să-l pună pe Fernandel să interpreteze 6 roluri distincte ( tatăl şi cei 5 copiii) – realizând un magistral recital actoricesc, alături de alte vedete ale ecranului: Louis de Funès, Françoise Arnoul. O comedie spumoasă, în regia lui Henri Verneuil, care a fost nominalizată la Premiul Oscar, secţiunea „Cel mai bun scenariu”(1954). Un amănunt picant: filmul la vremea respectivă a fost considerat unul îndrăzneţ ( nerecomandat copiilor), deoarece câteva imagini „ mai decoltate”ale unor cliente într-un salon de înfrumuseţare au stârnit oarece vâlvă. Şi azi, după ani de la realizarea lui, nota acordată peliculei OAIA CU 5 PICIOARE în diferite topuri de film este maximă, fiind marcată cu multe stele **********.
Dar cine este Fernandel?
Pe numele adevarat Fernand Joseph Désiré Contandin se năştea la Marsilia, în anul 1903, unul din cei mai mari şi populari actori de comedie ai lumii. Pseudonimul Fernandel i se trage de la mama iubitei lui. Aceasta ori de câte ori îl vedea îi spunea fiicei sale: „Voila le FERNAND D’ELLE” ( Iată-l pe Fernand al ei). Şi aşa i-a rămas numele. Tipul de personaj creat de el este unul bonom, simplu, poate chiar prostuţ. Deloc frumos, dar plin de farmec, Fernandel a fost botezat : „comedianul cu zâmbet cabalin”. Simpla lui apariţie pe ecran stârneşte hohotea de râs. Timp de 40 de ani a fost considerat cel mai bun actor de comedie al Franţei. A jucat în peste 150 de pelicule, în spectacole de music-hall şi operete, a fost distribuit în filme americane şi italiene, a fost regizor şi co-producător.
Iată numai câteva din numeroasele premii şi distincţii primite de Fernandel drept răsplată pentru talentul său inegalabil:
• 1949: Marele Premiu Mondial al Râsului
• 1953: Cavaler al “Legiunii de Onoare”
• 1960: Cavaler al Artelor şi Literelor
• 1964: Premiul “Georges Courteline” pentru umor
• 1970: Marele Premiu al Cinematografiei Franceze
Şi în încheiere vă invit să petreceţi alături de cei dragi momente pline de haz şi bună dispoziţie într-o companie artistică selectă, vizionând pe DVD super-comedia OAIA CU 5 PICIOARE

Geta Chira